O revistă veche fiind, vă propunem să discutăm despre femei…! despre femei? ”de mii de ani numai despre asta se vorbește”, zise unu’ mai tânăr din redacție.
De, ziariști tineri la o revistă bătrână!
Poveștile noastre sunt la bază adevărate; unele poate sunt și ale dumneavoastră; de altele ați mai auzit, altele pot fi încadrate măcar la capitolul locuțiuni adverbiale: se pare, se zice, se spune etc. Să începem, dară, cu o poveste sută la sută reală.
În noaptea Crăciunului și Anul Nou 1941/1942, un tânăr la București într-un salon îi cere mâna unei domnișoare debutante, cum se zicea atunci. Ea urma să împlinească în februarie 1942 18 ani, iar domnul 28 în august. Trebuie spus că sărbătorile de final de an începeau pe vremea aceea la Sfântu’ Ignatie (atunci se asumau porcii, nu se asomau) și se terminau după Sfântul Ion. Urma o perioadă în care domnii se ”dregeau” și doamnele se ”refrishau”, cum se zice acum.
Era o perioadă de ”non combat” până la sfârșitul lunii; din februarie începeau balurile și carnavalurile, foarte gustate în epocă.
Dar să revenim. El o mai invitase la Capșa, dar legile aspre și morala vremii nu prea se ”asortau” cu propunerea cumva puțin indecentă, așa că s-au dus la ”Café de la Paix”, lângă Teatrul Constantin Tănase, pe Calea Victoriei – în vremea comunistă transformată într-o ”împinge tava” lacto-vegetarian, zis ”Simplon”.
Simplon probabil venea de la faptul că împingeai tava foarte repede, mâncai un pateu ”beton” (ca și consistență), un iaurt, o zeamă, ceva. La vremea despre care povestim, avea bănci stil vagon – separeu cu catifea groasă bordeaux și se ”grignota” un bouchon cu icre negre sau roșii (caviar sau de Manciuria), se bea o cupă de șampanie și se flirta ”la greu„, cum zice tineretul azi. Martori la cerere: părinții și trei draci bătrâni (colegi de serviciu și toți buni prieteni).
Toți dracii bătrâni erau căsătoriți cu ștate vechi, dar cu umorul neperisabil, în ciuda vieții ”vai de ea!”
Nunta se hotărăște a fi pe 6 iunie 1942.
Nunta s-a ținut. Stop. Fiind ”dăcât” un război mondial a fost, se zice, o petrecere pe cinste și nu s-a amânat din motive de pandemie, carantină etc.
Să avansăm cu povestea.
În perioada 15 ianuarie – 5 iunie, dracii bătrâni s-au sfătuit să-l bucure pe tânărul viitor mire cu o ”samă de cuvinte”, adică bancuri matrimoniale, pilde, povești, care de care mai cumplite, vis-à-vis de ce-l așteaptă după 6 iunie.
Asta pentru că nu le-a spus nimic înainte, cu toate că își juraseră onestitate. Acum, însă, începe ”manopera grosolană”, vorba lui Caragiale. Au hotărât ca, în fiecare zi, fiecare dintre cei trei să vină cu trei bancuri, povești cumplite, soacre etc. etc. etc. Zis și făcut.
Profesioniști în drăcii, făcuseră următorul calcul: 141 de zile din 15 ianuarie în 5 iunie ori 3 poante pe zi egal 1269 de bancuri și alte orori familiale. Mobilizaseră toți prietenii, culegeau istorioare din ziare, reviste franțuzești ș.a.m.d.
Înainte de Paște sau după circa 700 de bancuri, tânărul domn intră într-o profundă stare dubitativă.
Mult mai bătrânul lor șef comun află de mascaradă, îi ”măscărește” pe dracii bătrâni, se oferă să îi cunune el și bătrâna sa doamnă și o și face.
Tânăra familie pleacă în voiaj de nuntă la… Craiova (detașat pe vreme de război la sucursala întreprinderii).
Ultima rundă. Răzbunarea femeilor. Final apoteotic. Cele patru doamne hotărăsc la un ceai nu o ”manoperă grosolană”, ci o glumă de ”bon-ton”.
Toate depun în aceeași zi cerere de divorț la un avocat vestit, prieten cu soții lor sub cuvânt să marcheze la ”glumă”.
Avocatul ține cuvântul dat doamnelor, trimite citații cu antetul lui și… despre pățanie au povestit treizeci de ani după război. Pare piesă de teatru cu un final fericit. Fericirea tinerilor a durat 62 de ani împreună, ba au avut și un fiu care și-a moștenit părinții (ca la bancurile de la Teatrul Constantin Tănase unde chiar s-a angajat prima oară).
„ – De unde are băiatul ăsta, atâta sete de carte?
– Cartea a luat-o de la mama și setea de la tata”.
E doar un alt banc, cu bărbați delicați și femei poznașe.
Pentru că vorbeam despre teatru și piese, vom continua cu prima istorie. Vom fi aproape de ”trecute(le) vieți de doamne și domnițe” – vorba lui Gane.
A zis cineva ”Domniță” și ceva de teatru? Păi, în acest moment, pregătiți-vă doamnelor, domnișoarelor și domnilor să aflați vorbe, rosturi, socoteli, mister. Nu e reclamă la cărțuliile miculuțe publicate între războaiele mari în colecția ”Femei celebre”. Nu e vorba de Cleopatra și nici de Mata Hari, ci de Domnița Ralú!!!
