”Domnița – Ctitorița” fata a mică a dragomanului de Constantinopol Ion Gheorghe Caragea – viitorul domnitor Vodă Caragea și a fetei bancherului Scanevi tot din Constantinopol.
Născută la Constantinopol în 1799, în acte fiind Ralú Karatzi, ajunge la București alături de familie la treisprezece ani. După moda vremii era educată, aplecată spre arte (în special spre muzică, literatură și teatru), cunoscătoare a patru limbi străine, învață româna repede la București. Tânăra Domniță are parte, în numai șase ani petrecuți în Țara Românească de o experiență fără precedent, o epidemie de ciumă cu 90000 de morți în doi ani, un cutremur mare și mai multe inundații.
De altfel, în noaptea numirii tatălui său, a luat foc curte domnească în totalitate, rămasă în istoria Bucureștiului drept ”curtea arsă”.
Apariția acestei tinere domnițe în peisajul bolnav de conservatorism de pe malurile Dâmboviței cu treizeci și șase de ani înainte de Revoluția de la 1848 trebuie să fi avut impactul primului balon cu aer cald adus în Principatul Valahiei de Caragea Voda la rugămințile fierbinți ale Domniței Ralú. Mare izbândă nu prea era, doar își adusese cu mijloacele de transport de la 1800 și clavirul de la Constantinopol, ciudățenie mare, mare.
Astăzi ar fi considerată, probabil, o adolescentă nonconformistă, perseverentă (ca orice femeie) până la încăpățânarea fanatică cumva, dar mai presus de tot și de toate, o femeie puternică, cum spunem azi. Atunci era considerată și memoria colectivă a păstrat-o ca pe o beizadea răsfățată.
Dar:
- din inițiativa ei, Vodă Caragea a repus în pagină Academia Domnească
- tot ea a fost hrănită de mică în cultul scrierilor lui Goethe, muzicii lui Mozart și racordată la valorile occidentale pe un fond profund bizantin. Așa erau vremurile.
- pasiunea pentru teatru o face să impună la Palat recitări de poezii și în 1816 o primă reprezentație de teatru în limba greacă. Decorurile și costumele sunt semnare de Domnița Ralú.
- spre stupefacția boierilor vremii, urcă pe scenă, recită, joacă ”momente”
- ”strânge” o trupă de teatru cu școlarii de la ”Școala Domnească” și îl descoperă printre ei pe viitorul mare actor și director de Companie, Constantin Aristia – fler de impresar, ce mai! – trimis la studii teatrale la Paris cu marele Talma. Bursă particulară susținută de… tatăl Caragea Vodă.
- 1817 este anul în care Vodă acceptă să ctitorească financiar Teatrul ”Cișmeaua Roșie” cu orchestră din Occident. Teatrul avea parter, stal, loje și scenă, scenă.
- 1818 prima reprezentație cu ”Italianca din Alger” Rossini, trupă de la Viena
- 1818 în noiembrie, Domnița Ralú trece Carpații cu toată familia, de frica mazilirii de către turci.
Domnița pleacă, teatrul rămâne… până în 1825 când a luat foc. Se joacă în germană, greacă, dar, minune:
- în 1819 ianuarie are loc prima reprezentație în limba română ”Hecuba”, Euripide.
- 1821 Tudor Vladimirescu intră în București și astfel se încheie domniile fanariote în Țara Românească.
Ar mai fi de spus că apriga Domniță a gândit teatrul ca pe un spațiu multifuncțional, cum se spune acum, sala având mai multe destinații colaterale.
Ars în 1825, teatrul ”Cișmeaua Roșie” și-a întrerupt activitatea.
Cu doi ani înainte de înființarea revistei noastre în 1835 la Brașov, se înființează Societatea Filarmonică la București în 1833.
Brașovul fugii Domniței Ralú și Bucureștiul primului teatru din Valahia par primele repere în limba română: minte, inimă și literatură și Teatrul Domniței.
Acum, privind după două sute de ani acest demers al Domniței, am putea zice o vorbă românească dar deloc domnească: ”data dracului femeia!” Ralú,, ”Domnița – Ctitorița”.
