Astăzi am hotărât să repunem în drepturi nu o meserie, ci o vocație și apostolatul ei. Faptul care ne-a făcut să vorbim despre aceste lucruri este, să recunoaștem, o femeie fără de astâmpăr, o institutoare, o învățătoare, o femeie deasupra vremurilor în care a trăit.
Cei care trec prin Grădina Cișmegiului (cum se numea pe atunci) pot vedea un bust pe care scrie ”Maica Smara – Educatoare a Poporului. Scriitoare ” și ”1857 – 1944”. E adevărat că bustul nu se găsește în Rotonda Scriitorilor, dar totuși, pentru majoritatea trecătorilor curioși, se pune întrebarea: cine, Doamne, iartă-mă mai e și Maica asta, o fi călugăriță?
Nu, nu a fost călugăriță, ba a fost un ”drac de femeie” cu o viață atât de tumultoasă încât a devenit un soi de reper moral dincolo de vremi. Născută la Târgoviște pe 5 octombrie 1857, fiica lui Niță Gheorghiu, proprietar de moșii, vii și alte acareturi, prefect de județ, pașoptist și a Alexandrinei Vlădescu, sora colonelului Matei Vlădescu, erou la Vidin și la Plevna în 1877.
Nepoata lui Grigore Alexandrescu, cu multă ”aplecare” spre carte, Smaranda urmează Școala Centrală de Fete de la București. După liceul luat cu premiul I se căsătorește cu profesorul George O. Gârbea, cel ce a înființat Gimnaziul din Târgoviște. După un prea scurt mariaj, soțul decedând, se mută învățătoare la Sinaia și după ce se recăsătorește cu căpitanul Petre Gheorghiu la 8 septembrie 1884 începe să colaboreze cu versuri și articole în revistele și ziarele importante ale vremii.
Începe să devină o militantă a drepturilor femeilor, ia parte la mișcarea feministă a începuturilor ei. Poetă, dramaturg, traducător, prozatoare, continuă perseverentă și misiunea de a fi alături de copiii (provenea dintr-o familie cu zece frați și surori, ea fiind cea mai mare). În anul 1896 Smaranda Gheorghiu publică lucrarea ”Inteligența femeii”, piatră de hotar, cum zice critica pentru începuturile mișcării feministe la noi. Este aleasă și face parte din organizațiile culturale din țară și din afară, precum și ”Alianța Universală a femeilor – Dante Alighieri”.
Este prima femeie care a vorbit la tribuna Ateneului Român. Ține prelegeri pe peste tot unde este invitată susținând cu patos emanciparea femeii, educația și în Grecia, Suedia, Belgia, Franța, Danemarca, Italia.
Este invitată ca reprezentantă a țării noastre la congrese internaționale, participă alături de Badea Cârțan la Congresul Orientaliștilor și depune la Columna lui Traian o coroană de lauri din bronz. Este un excelent ambasador onorific pe peste tot, iubind România și femeia româncă. S-a dovedit la Congresul pentru Pace al Uniunii Universale a Femeilor un apărător al culturii, educației, fiind aleasă vicepreședinte al ”Alianței Universale a Femeilor pentru pace”. Se implică, se zbate, se luptă cu mentalitățile vremii; propune școli de vară în aer liber, modernizarea și restaurarea monumentelor istorice și a statuilor, zidirea de biblioteci, cămine culturale, fiind o bună româncă, a fost numită de contemporani ”Educatoarea Poporului”.
Între timp crește două fete și, spre necazul femeii Smaranda, rămâne văduvă pentru a doua oară. Înființează un cenaclu frecventat de Mihai Eminescu și Veronica Micle care devine cea mai bună prietenă a sa și care îi dă numele de Maica Smara.
Conform mărturiilor sale, pasiunea ei a fost călătoria. A cutreierat Europa, dar a ajuns și în Asia. A scris cărți și a ținut conferințe cu jurnalele și impresiile de călătorie. Era prima dată când o femeie din țara noastră, la început de secol XX își asumă acest lucru. Cea mai temerară călătorie a întreprins-o spre Capul Nord, spre Pol, prin Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Stockholm, Hammerfest, Tromso, Hamar, Capul Nord în Insula Mageroy. La Oslo l-a cunoscut pe scriitorul Henrik Ibsen și, la întoarcere, a început din nou să scrie. A publicat 23 de volume abordând diverse genuri literare. Un bust aflat la Târgoviște în Parcul Mitropoliei le reamintește iuților trecători prin viață de femeia ce a adus și ea glorie acestui oraș.
Maica Smara, după 87 de ani de drumuri, peste nouă mări și nouă țări, se odihnește din 26 ianuarie 1944 lângă marii oameni de cultură ai neamului; neam pentru care s-a ”bătut” o femeie lăsată de Dumnezeu să pună condeiul în mâna copiilor și nu numai.
Chiar, vă mai aduceți aminte când erați copiii și cântați versurile:
” Vine, vine primăvara,
Se așterne-n toată țara.
Floricele pe câmpii,
Hai să le-adunăm, copii”
Ei bine, ea le-a scris!
A venit primăvara. Mergeți în Cișmigiu sau la Târgoviște și puneți o ”floare de pe câmpii” și pentru Maica Smara, deschizătoarea de drumuri și de minți.
