La finalul secolului XIX și începutul secolului XX, opera avea o singură soprană: Hariclea Darclée. Născută la Brăila în 1860 într-o familie de moșieri greci, al treilea copil al lui Ion Haricli și al Mariei Aslan care era nepoata domniței Mavrocordat.
Fiind o domnișoară „cu stare” este trimisă la pension la Viena unde deprinde pianul și ia lecții de canto. În anul 1881, la Brăila, la 21 de ani, Hariclea susține primul recital de canto în teatrul care azi poartă numele unei alte stele a teatrului românesc, Maria Filotti. Anul 1881 îi mai aduce un eveniment: se căsătorește cu locotenentul Iorgu Hartulary. Un ofițer tânăr și frumos, cu mare succes la femei și chefuri, dar mai puțin la jocurile de noroc. Dar să nu ofuscăm pe nimeni. La vremea aceea făcea parte din „peisaj” ofițerul tânăr și viteaz care „rupe” inimile tinerelor.
Expresia vremii era „a fugit cu un ofițer” și „băiatul a fugit cu o artistă”! acum nu mai fuge nimeni pentru că trendul este să stai cu mama și cu tata cât mai mult posibil.
Alte vremuri, alte obiceiuri.
Reluăm. Hariclea divorțează și pleacă la Paris. Ia lecții de canto și dă naștere unui băiat: Ion Hartulary, devenit apoi cunoscut ca Ion Hartulary- Darclée.
Charles Gounod o descopră și îi sugerează să își schimbe numele din Haricli în Darclée, o distribuie în „Faust” în rolul Margaretei.
La 14 decembrie 1888, debut internațional la Opera Mare din Paris și după aceea un lung turneu european. La București se edifica cu greu Ateneul Român. După doi ani intră în arena leilor la Scala din Milano în opera „Cidul” de Jules Massenet, rolul Chimenei. În sală: Giuseppe Verdi. Avea să cânte de acum încolo la Scala de 120 de ori.
Cărțile fuseseră date și erau câștigătoare; urmează triumful: New York, Buenos Aires, Moscova, Monte Carlo, Berlin, Paris, Roma, Florența, Lisabona ș.a.m.d.
Treisprezece opere au fost scrise special pentru vocea ei, iar Hariclea nu a dezamăgit, a făcut și prin vocea sa bunuri de patrimoniu mondial: prima Flora din Tosca de Puccini, „La Wally” de Catalani, „Iris” de Mascagni. „Tosca” a avut premiera în 1900 ianuarie la Teatro Constanzi din Roma alături de baritonul Eugenio Giraldoni, marea ei dragoste. Hariclea Darcleé a adus operei haine noi, fiind cu adevărat o divă a vremii.
Ca să reușești în țara lui Verdi, Catalani, Puccini, nu e de colo. Să cânți alături de marele Enrico Caruso, Tita Rufo sau sub bagheta lui Arturo Toscanini reprezintă o culme pe care nu a mai atins-o nimeni în epocă. Cu un repertoriu imens (peste 60 de opere), dar și lieduri, oratorii. În afara unei voci de excepție, era cunoscătoarea a șapte limbi străine și al unui farmec incomensurabil.
A cântat și în țară, a întreprins turnee între 1891 – 1910. Peste, i s-a spus „privighetoarea Carpaților”, „vocea începutului de secol”, „măiastra pasăre de basm” ș.a.m.d.
A cântat pe toate pe toate marile scene ale lumii „Tosca” ei fiind prezentă până în 1914 în peste 50 de orașe ale lumii. În 1902 Tosca este prezentată la București, înaintea spectacolului de la Paris la Opera Comica în 1903.
În mai 1918 se retrage definitiv de pe scenă, vocea ei începe să aibă probleme, dar și o viață trăită la superlativul absolut.
În septembrie 1936 revine definitiv în țară cu intenția de a preda la Conservator, dorindu-și foarte mult să înființeze o școală de canto. Evident că nu a găsit susținere! Operă, canto? România se pregătea de război, nu de investiții culturale. Cum a ieșit România din război, știm.
Știm că a plecat să uimească heruvimii cu vocea ei pe 10 ianuarie 1930, săracă și uitată, fiind înmormântată la Bellu pe cheltuiala Ambasadei Italiei. Odăița mică de la mansarda unde și-a petrecut ultimele clipe ale vieții, la un hotel de lângă Gara de Nord (care acum se numește Europa, vis-à-vis de Hotel Ibis) ar putea să îi poarte măcar numele, dacă nu o placă memorială la intrare.
La împlinirea a 135 de ani de la naștere, la Brăila, marea noastră soprană Mariana Nicolesco inaugurează în sala în care a debutat Hariclea Concursul Național de Canto „Hariclea Darcleé”, soprana Belle Époque, diva, timp de 25 de ani, fără pereche.
