Fiica funcționarului israelit Isaac Haskil și a profesoarei Berthe Moscuna , Clara s-a născut la București pe 7 ianuarie 1895. Primele lecții de pian sunt sub îndrumarea mamei sale. La 5 ani cântă în fața Reginei Elisabeta a României, ce-i pune la dispoziție o bursă de studii. Începând cu vârsta de 6 ani urmează Conservatorul din București, iar între 1903 și 1905 studiază la Viena. În 1905 susține primul concert public, fără partitură.
Studiază la Paris și în 1910 devine absolventă cu premiul I la pian și la vioară. Avea 14 ani. Juriul era: Fauré, Enescu, Moszkovici și Pugno. Cântă în țară la Ateneul Român Bach, Chopin, Liszt și bineînțeles, Mozart.
Activitatea sa este întreruptă de bolile care o vor urmări tot timpul. De data asta va fi o scolioză. Din 1920 cântă la New York, Philadelphia, dar și la Geneva, Lausanne, Belgia. Cântă alături de Pablo Casals, George Enescu, Leopold Stokowski, Eugen Isaye.
Cânta rar. Nu avea impresar, nu avea locuință, nu avea pian, dar avea prieteni care au ajutat-o cum au putut, dar au încurajat-o. Avea nevoie de asta. Orfană de tată de mică, cu sora și cu mama în țară, mai avea un unchi dur, dur suplinind rolul tatălui. Ea l-a venerat. Trecută prin tuberculoză osoasă, imobilizată la pat într-un corset de ghips în timpul primului război mondial, suportă în 1942 o operație de extirpare a unei tumori ce-i presa nervul optic.
În 1936 îl cunoaște la Paris pe Dinu Lipatti.
Succesul vine greu și târziu. Fugind de naziști din România în Franța, din Franța în Elveția, în 1942 ajunge la Vevey, se naturalizează în 1949.
Prietenia cu Dinu Lipatti a însemnat, în ciuda diferenței de vârstă, el avea19 ani, ea 41, a durat până în 1950, când Lipatti va pleca din această lume.
Îl cunoaște pe belgianul Arthur Grumiaux alături de care formează un duo celebru cu care va colinda lumea și care îi va consacra celebritatea.
În 1957 primește Legiunea de onoare în grad de cavaler.
Cântă cu marile filarmonici ale lumii din Paris, Viena, Salzburg, New York, București. Trei discuri de aur ale Academiei Charles Cros, precum și prestigiul dirijorilor sub bagheta cărora cântă: Leopold Stokowski, Otto Klemperer, dar și Igor Markevitch, Herbert von Karajan, Sergiu Celibidache.
Clara încerca să recupereze după război timpul zădărnicit. Între 1952-1957 susține circa 80 de concerte pe stagiune, participă la marele festival de la Salzburg în 1956 cu prilejul aniversării a 200 de ani de la nașterea lui W.A. Mozart.
Consacrarea mondială este perfectă.
Turneul mondial de trei săptămâni alături de Herbert von Karajan îi aduce o bună răsplată după o viață dură și succese lung așteptate. Aflată în turneu, înaintea Crăciunului, pe 6 decembrie la gara din Bruxelles, se împiedică de o treaptă, se lovește tare la cap pe peronul din beton; a fost operată de urgență, totuși, în dimineața de 7 decembrie 1960, pleacă să refacă concertele la două piane, de pe vremuri, sus la prietenul ei Dinu Lipatti.
Avea 66 de ani. Azi o piață, o stradă îi poartă numele în Elveția și placa memorială pe clădirea din Vevey unde a locuit. În 1963 a fost fondat la Vevey „Concursul Internațional de pian Clara Haskil”. În 1995 marele premiu a fost câștigat de Mihaela Ursuleasa, iar în 2007 premiul II a fost atribuit Alinei Elena Bercu.
„Festivalul Internațional Clara Haskil” lansat în 2014, la inițiativa pianistei Alina Azario, reprezintă singurul proiect de talie internațională din România ce onorează memoria minunatei artiste de origine română, înmormântată în cavoul familiei în Cimitirul Montparnasse din Paris.
Bunul prieten și admirator al Clarei, Charlie Chaplin spunea: „în viață mea am întâlnit trei genii: pe Clara Haskil, pe Einstein și pe Winston Churchill”.
Clara, care putea să cuprindă 12 clape între arătător și degetul mic; și cum zice românul hâtru, a avut o lume la degetul mic…
