Marthe Bibesco s-a născut pe 28 ianuarie 1866 din Smaranda (Ema) Mavrocordat, descendentă din ramura moldovenească a domnitorului Constantin Mavrocordat, și Ion Lahovary, Ministru de Externe, președinte al Senatului și ministru al României la Paris.
Dincolo de căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu, a fost una dintre cele mai frumoase, dar și cele mai faimoase românce ale începutului de secol XX, printre primele femei mason din România. Romancieră și poetă, memorialistă română și franceză, Martha Bibescu a fost și un politician de excepție, mai ales că făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție diplomatică, culturală și politică.
Cu un bagaj genealogic de excepție, Martha va fi educată la o mănăstire din Belgia, însă nu va știrbi cu nimic educația românească dobândită.
În 1902 devine prințesă, prin căsătoria cu nepotul domnitorului George Bibescu (abdicat la 1848), prințul George Valentin Bibescu. Astfel scriitoarea Martha Lahovary intră în familia princiară, înrudindu-se cu: Ana-Elisabeta Brâncoveanu, Elena Văcărescu, contesa Ana de Noailles, inclusiv cu francezi descendenți direcți ai familiei împăratului Bonaparte.
Prințul George Valentin Bibescu, diplomat fiind, este însoțit în misiunile lui de Martha care, urmare a numeroaselor țări vizitate, inclusiv Persia, va publica prima ei carte în 1908 în Franța sub titlul „Les Huit Paradis”. A fost de bun augur, cartea fiind premiată de Academia Franceză, deschizând seria unor opere impresionante de la note de călătorie la versuri și poeme în proză, de la romane de inspirație istorică sau biografică la eseuri, cugetări, corespondențe. Unele opere au fost semnate sub pseudonimul Lucile Decaux.
În 1911 Prințul Bibescu cumpără Palatul Mogoșoaia de la verișoara lui Maria-Nicole Darvari. Martha primește palatul drept cadou de nuntă și va începe renovarea acestuia în 1912. Prima persoană care a semnat în cartea de onoare a palatului a fost însăși Regina Maria.
Valentina Bibescu este singurul copil al Marthei și al lui George Valentin Bibescu și se va căsători cu prințul Dimitrie Ghika – Comănești în 1925.
Din 1916 Martha va conduce un spital pentru răniți la Bucureștiul rămas sub ocupație germană. Acest lucru a făcut-o să poată trimite informații prețioase guvernului român refugiat la Iași.
Revenind la femeia Martha putem afirma cu tărie că, deși era înzestrată cu toate atuurile unei prințese, superbă, de o inteligență sclipitoare și nu puțin bogată, nu a găsit fericirea despre care a crezut că nu poate exista în lipsa „iluziei iubirii”, în căutarea căreia Martha a trecut prin nenumărate deziluzii sentimentale.
Cel de-al Doilea Război Mondial a surprins-o pe prințesă foarte activă civic luptând împotriva pericolului stalinist. Palatul Mogoșoaia a fost închiriat Legației Elvețiene din România, transformându-se astfel într-un loc de întâlnire al diplomaților aliați și nu numai. Palatul i-a mai găzduit și pe August von Mackensen, de Gaulle, Marcel Proust, Nicolae Iorga, Regele Alfonso al III-lea al Spaniei, Carol I, Ferdinand, Winston Churchill, Paul Claudel, Rainer Maria Rilke, Max Iacob, François Mauriac etc.
După ce în 6 martie 1945 comuniștii îi iau cu forța palatul, în septembrie al aceluiași an, prințesa pleacă definitiv din țară.
Deși, în semn de protest față de cursul politicii românești, lăsase palatul moștenire fiicei ei Valentina și soțului ei Dimitrie Ghika-Comănești, în 1949 palatul a fost naționalizat și Valentina și Dimitrie arestați.
În 1954 îi este conferit Marthei Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă de către Academia Franceză, iar din 1956 devine membru al Academiei Regale de Limbă Franceză din Bruxelles.
În 1962 este decorată cu Legiunea de Onoare a statului francez. Din 1963 este desemnată consilier pe problema românească al președintelui Charles de Gaulle. Practic este o recunoaștere publică a eforturilor Marthei pentru țara ei natală. „Gurile rele” spun că generalul francez a fost o altă mare iubire a Marthei, însă, cu siguranță, președintele francez a înțeles mai bine decât oricine cine era cu adevărat Martha Bibescu. La moartea lui de Gaulle, prințesa a scris în jurnalul ei: „Mă doare. Umbra gigantică sub care îmi plăcea atât de mult să mă adăpostesc nu mai există”.
Iubiri zise sau făcute: moștenitorul tronului Germaniei – Prințul Wilhelm, Charles Louis de Beauveau Craon, Renè Jouvenel, Colonelul Thompson, Charles de Gaulle, Emanuel Bibescu (primul extraconjugal) – vărul soțului.
Deși de-a lungul căsniciei lor Bibeștii și-au căutat separat fericirea, se spune că prințesa chiar l-a iubit pe prinț, fiindu-i alături și îngrijindu-l în ultima perioadă a vieții, după ce l-a smuls din brațele amantelor pentru a-l îngriji personal.
După moartea soțului, îi mărturisea abatelui Mugnier, confidentul ei: „Părinte, n-am încetat niciodată să îl iubesc pe George. Viața ne-a învățat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră și dureroasă. <<Un bărbat știe când îl iubește o femeie>>, mi-a spus el într-o zi aproape să ne sfâșiem. Și mi-a spus-o în legătură cu alta, iar eu n-am protestat și n-am spus: <<Știi, că și eu te iubesc, încă? >>.
„Pentru mine, dumneavoastră sunteți personificarea Europei” Charles de Gaulle
