Tot cotrobăind prin cuferele istoriei laice, în căutarea femeii eterne, am dat de un ”pui de letopiseț tombal” din vremea lui Mihai Viteazu. O doamnă Sima, soția stolnicului Stroe Buzescu. Buzescu. Frații Buzești. O istorie de prietenie medievală între bărbați viteji și statornici în opțiunile politice sau altfel spus, până la moarte.
Alte vremuri, alte obiceiuri, alte personaje, alte jurăminte de credință date în fața Domnului. Este vorba despre cei trei frați:
- Preda, cel mai mare a fost Ban al Craiovei și un soi de vice-președinte (pentru cei care au căzut bac-ul a treia oară) al Domnului, când acesta lipsea pentru o luptă, altă luptă, ceva…
- Radu, fratele mijlociu, a fost clucer, adică se ocupa de îndestularea Curții Domnești. Era cel mai bogat dintre toți, având la activ și o căsătorie procopsitorie și mult știutoriu de carte și abil diplomat, a avut multe misiuni la tătari , turci și, știind bine ungurește și pe la generalul Basta.
- Stroe era cel mai mic, se ocupa de masa domnească, semn mare de apreciere și încredere maximă, pentru că în acea vreme mâncarea și vinul otrăvit erau uzuale.
Toți aveau rang de mari boieri, dar erau bărbați de stat sub arme, nu sub condei. Stroe luptă alături de Mihai la Călugăreni, la Șelimbăr și apoi intră cu Domnul în triumf la Alba Iulia, de exemplu.
După moartea lui Mihai, frații rămân loiali – ce vorbă, loialitate… – lui Radu Șerban și luptă contra turcilor, tătarilor. Să revenim.
Frații Buzești devin personaje nu numai istorice, ci și de poveste. Dimitrie Bolintineanu, Dumitru Almaș romanțează și poetizează cât pot, îi mai și încurcă între ei, de! După lupta de la Vidin, fără ajutorul celor trei Mihai era să fie ucis și istoria noastră ar fi arătat altfel, cum zic istoricii.
Într-una din luptele duse cu tătarii aduși de boierii Movilești pentru uzurparea scaunului Domnesc al lui Radu Șerban, Stroe Buzescu îl înfrânge pe tătarul Mârza, cumnatul hanului Ghirai, dar s alege cu o rană care îl răpune în câteva săptămâni. Avea 70 de ani și lupta încă of! of!
Eroul a fost înmormântat – și iată ne apropiem pas cu pas de poveste – în ctitoria sa, Mănăstirea Stănești – Vâlcea de soția sa, jupânița Sima în pronaosul bisericii sub o piatră tombală. Pe mormânt se regăsește una dintre superbele cronici din istoria noastră medievală. Este scrisă de soția Sima Stolniceasa. Scena luptei cu tătarul este reprodusă în basorelief pe piatra de mormânt, alături de o floare cioplită, drept semn al iubirii ei.
Ce zice cronica despre istoria anului 1602. „Iară jupânul Stroe, atâta nevoie pre creștini văzând, stătu împotriva tătariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu înjunghie pre tătaru. Și dintr-acela război se răni la obraz și peste trei săptămâni se tâmplă moarte în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnezeu să-l erte!”
Sima Stolniceasa Buzeasca a lăsat scris în piatră un superb text de cronică fiind unicul de acest fel. Noi o putem considera „prima femeie cronicar de la noi”. Ulterior, a mers și ea la culcare alături de stolnicul ei, pentru totdeauna.
Sima Cronicăreasa, o femeie ce și-a cioplit dragostea în piatră
