Azi vă propunem să depănăm amintirile unei epoci agitate privite prin ochii negri ai Mariei, alintată Maruca. Vom căuta femeia, ca de obicei. Ce fațete ascunde ea, vom vedea în persoana ”boieroaicei” de la Tescani.
Provenea dintr-o familie foarte bogată, unii spun că erau cei mai bogați moșieri ai Moldovei: Rosetti. Conacul familiei era la Tescani, la circa 30km de Bacău.
Înaltă, brunetă, era considerată o frumusețe a vieții mondene a vremii. Domnișoara Rosetti – Tescanu era o apariție spectaculoasă. Instruită mult peste media domnișoarelor de atunci (arte și filosofie) o face să fie considerată și o ”partidă” pentru viitorii pretendenți la mâna tinerei. Ca în basme, apare în viața ei un tânăr prinț muntean, Mihail Cantacuzino, fiul Nababului, cel mai bogat om din țară.
Apropiată a Reginei Maria, a avut parte de o nuntă ca-n povești. Era anul 1896, iar ea avea 18 ani. Visase foarte mult la această căsătorie, primind prin „adopție” titlul de ”Prințesă”, titlu la care a ținut enorm, ca și la averea Nababului, Gheorghe Grigore Cantacuzino (1833 – 1913) numit așa datorită averii sale imense. În treacăt spus, printre multe altele, era descendent al vechilor împărați bizantini și era proprietarul a trei palate: Micul Trianon (azi în ruină), Zamora-Bușteni-Poiana Țapului și mai cunoscut, palatul de pe Calea Victoriei, zis și Casa cu lei.
Dar să mergem mai departe.
”Pachetul matrimonial”, în afară de titlul de împrumut și a averii colosale, tânăra soție primește și un soț mult prea iubitor al sexului frumos, un adept al cultului Dionisiac și totul fiind la superlativ. Descoperirea propriei surori Nellie în patul ei conjugal cu nestatornicul prinț o aduce în pragul divorțului, dar cei doi copiii pe care ii au împreună Alice (căsătorită Sturza, apoi Lupoaie) și Bâzu (Constantin) precumpănesc.
Mariajul rămâne doar pe hârtie.
Drumurile lor se despart și fiecare o ia nu pe drumul său, ci pe drumurile sale, pentru că au fost multe. Soțul Mihail moare într-un accident de mașină împreună cu amanta sa lângă Sinaia în 1928. Oricum, vremea aventurilor Prințesei începuse demult. Încep mai multe relații extraconjugale cu oameni din lumea muzicii, cea cu Dinu Lipatti fiind de notorietate.
Înainte fusese și era iubita lui George Enescu, cunoscut la Castelul Peleș într-o noapte de Revelion, chemat să cânte de Regina Maria și de Regele Ferdinand în 1907.
Viața sentimentală a Prințesei este inflamată binișor. După moartea soțului, Maruca nu se căsătorește cu George Enescu, cum era de așteptat (legătura lor dura de 20 de ani, deja) , ci s-a aruncat în brațele lui Nae Ionescu care era cu 13 ani mai tânăr. Trebuie amintit că Maruca nu a renunțat la Enescu în acest timp.
Nae Ionescu nu s-a sfiit să facă publică relația cu Prințesa, relația celor trei făcând înconjurul saloanelor mondene, mai ales că la București, cuvântul ”secret” nu a avut niciodată acoperire. Nae Ionescu fiind mult controversat, nu constituie (cum se zice în presă) subiectul rubricii noastre… deocamdată.
Înainte, totuși, trebuie spus că starea depresivă a nevroticei prințese se accentuează; prea multele tentative de sinucidere încep să se adune (tatăl său se sinucisese și el în tinerețe) și culminează, după despărțirea și abandonarea ei de către Nae Ionescu pe care l-a iubit cu o pasiune bolnavă, cu o automutilare: se arde cu acid pe față, își dă practic foc.
Gestul uimește Bucureștiul, mai ales că era obsedată de frumusețea ei.
George Enescu își anulează toate concertele din străinătate, se întoarce în țară, cumpără o casă pe Calea Victoriei pentru a fi mai aproape de ea.
Relația prințesei durase cu Nae Ionescu numai 7 ani în ciuda aptitudinilor lui în sondarea spiritului în transcendental, dar și a virilității lui legendare. George Enescu nu a iubit-o pe Maruca, ci a divinizat-o. Poate nu numai cei doi ani de îngrijiri ale lui Enescu au făcut-o pe prințesă să ajungă să se căsătorească după fix 30 de ani în 1937, devenind doamna Enescu. Nu și-a spus niciodată așa, ci Prințesa Cantacuzino.
Martor la căsătorie a fost Cella Delavrancea și doica bătrână a prințesei; Cella a avut și rol de nașă; cu un altar improvizat în fața șemineului, preotul a unit religios destinele celor doi, într-un mic salon.
Cei doi au petrecut o vreme la Tescani, unde stăteau și unde Enescu compunea, sărbătorile de iarnă petrecându-le tot acolo.
Soții părăsesc România în 1939, se întorc după război și pleacă definitiv din țară în 1946.
Când Enescu a făcut atac cerebral, Maruca a refuzat să-l îngrijească personal, a adus o infirmieră, șoc la vremea aceea și s-a mutat la hotel.
La hotelul unui român a murit sărac, într-o cameră ce o avea fără plată și George Enescu. Era în anul 1955. Era la Paris.
Maruca pleacă în Elveția și moare 13 ani mai târziu; totuși sunt îngropați unul lângă celălalt la Paris în Cimitirul Père Lachaise.
Mai rămân amintirile cu Pinx și Maruca de la Tescani scriind Oedipe sau de la Vila Luminiș de la Sinaia când Pinx îi șoptea Marucăi: ”La Princesse aimée, veut-elle des sonates de Beethoven ce soir?”
